ORL

Otorinolaringologia (ORL) este specialitatea medicală care se ocupă cu diagnosticul, tratarea și prevenția afecţiunilor urechii, nasului, sinusurilor, gâtului și căilor respiratorii superioare.

Afecțiunile din sfera ORL (implicând o multitudine de organe structuri și organe de simț – analizorul vestibular, sistemul auditiv) implică frecvent atât tratament medical (tratament pe bază de medicamente), cât și chirurgical (extracții, puncții, incizii, drenaje, biopsii, cauterizări).

Pe lângă afecțiunile benigne (sinuzite, otomastoidite, rinite, laringite, otite, epistaxis), patologia ORL implică de multe ori și existența unor afecțiuni maligne sau cu potențial de malignitate (cancere la nivelul laringelui, hipofaringelui, palatului dur, glandelor salivare, noduli la nivelul corzilor vocale, polipi). Din această cauză, pe lângă consult, pentru a se stabili cu exactitate diagnosticul este nevoie de investigații suplimentare specifice (fibroscopie). Nu în ultimul rând, tulburările de auz se investighează cu ajutorul timpanometriei, o procedură specifică în această specialitate.

SANAMED – SERVICII DEDICATE ÎN ORL

La SANAMED, ne-am extins echipa de medici specialiști, am creat un sistem de evaluare integrată interdisciplinară și modernizăm permanent baza tehnologică. De aceea, evaluarea, tratamentul și monitorizarea pacientului cu afecțiuni din sfera ORL ocupă un loc foarte important în clinica noastră.

În departamentul nostru de ORL, ai posibilitatea de a efectua teste, controale și investigații amănunțite specifice:
Nume Pret
Consultație control 140 LEI
Fibroscopie nazo-faringiană 200 LEI
Fibroscopie laringiană 250 LEI
Fibroscopie nazo-faringo-laringiană pediatrică 160 LEI
Cauterizare pată vasculară 100 LEI
Spălătură auriculară 85 LEI
Test de auz 70 LEI
Timpanometrie 80 LEI
Extracție corp străin nas/ureche/faringian 100 LEI

*prețuri disponibile pentru Sanamed București.

AFLĂ MAI MULTE DESPRE INVESTIGAȚII

GĂSEȘTE-ȚI MEDICUL ORL-IST PREFERAT LA SANAMED

Avantajele SANAMED:
  • diagnostic rapid și precis
  • proceduri minim invazive
  • prioritizarea siguranței pacientului
  • monitorizare adecvată a patologiilor specifice sferei ORL
  • aparatură modernă
Call Now Button