CORECȚIA INSULINICĂ ȘI UTILITATEA EI!

CORECȚIA INSULINICĂ ȘI UTILITATEA EI!

10.08.2019


Corecția insulinică reprezintă administrarea de unități de insulină rapidă suplimentar schemei uzuale stabilite în tratament, pentru a aduce o hiperglicemie în țintele terapeutice. Aplicarea unei corecții insulinice trebuie întotdeauna să se facă după determinarea glicemiei și după ce pacientul anticipează evoluția glicemică în perioada următoare (dacă mai are insulină rapidă activă în corp și până la ce valoare poate aceasta scădea glicemia).

• Întotdeauna, o corecție insulincă este necesară datorită faptului că au existat erori în tratament / dietă în perioada imediat precedentă.

• De cele mai multe ori, corecțiile insulinice sunt necesare datorită faptului că pacienții nu au estimat corect cantitatea de alimente și necesarul insulinic pentru aceasta.

• În situația în care apare necesitatea unor corecții insulinice în timpul nopții, după ce glicemia la culcare (la minim 2 ore distanță de ultima masă) a fost bună, indică un dozaj neadecvat al insulinei bazale.

• ATENȚIE!!! În cazul în care pe parcursul unei zile, la fiecare determinare a glicemiei, pacientul necesită câte o corecție insulinică există o probabilitate foarte mare ca regimul insulinic bazal să nu mai fie suficient (deși în acest caz situația se agravează progresiv pe parcursul mai multor zile) sau să fie o problemă cu insulina (să fie alterată), penul, antidiabetice orale alterate, etc.

• Un pacient care ajunge să facă mai mult de 1-2 corecții / zi, mai multe zile la rând, trebuie să reevalueze tratamentul, însemnând că, fie raportul insulină : hidrați de carbon s-a modificat, fie este necesară o creștere a dozei de insulină bazală.

• Un pacient care ajunge să facă foarte multe corecții insulinice este expus unei variații glicemice foarte mari, cu perioade predominat de hiperglicemie (hiperglicemia necesitând corecția insulinică) și risc important de episoade hipoglicemice dese.

• Orice corecție insulinică trebuie să determine pacientul să analizeze cauzele care au dus la hiperglicemia respectivă, pentru a nu repeta aceleași greșeli.

• ATENȚIE!!! Numărul de unități necesare unei corecții glicemice reprezintă o variabilă individuală fiecărui pacient! Există riscul ca, confruntați cu o glicemie foarte mare, unii pacienți să se panicheze și să ceară sfaturi de la alți pacienți. Deși cu intenții bune, o recomandare legată de doze de corecție (fără a cunoaște exact toate variabilele pacientului confruntat cu problema – factorul de corecție) poate duce la situații foarte grave, în special în cazul COPIILOR. Recomandarea este ca subiectul corecțiilor să fie discutat în prealabil cu diabetologul pentru pentru a stabili exact ce doze de insulină trebuie administrate precum corecție, în funcție de valoarea glicemiei.

• PACIENȚII CU SENZOR DE GLICEMIE, care nu au încă volumul de cunoștințe necesar interpretării evoluției glicemice de pe senzor, sunt expuși riscului da a face corecții multiple în momentul montării primilor senzori, ceea ce va duce la fluctuații glicemice uriașe, risc de hipoglicemii severe, dar mai ales la un grafic glicemic tip “munți și văi” care nu are o utilitate prea mare în adaptarea tratamentului insulinic (în astfel de situații SENZORUL GLICEMIC ESTE CONTRAINDICAT până pacientul ajunge la zi cu educația medicală referitoare la timpii de acțiune ai insulinei, glucidelor și trendurilor glicemice)!

Mai multe articole

RMN-ul de sân, un aliat extraordinar în prevenția sau monitorizarea afecțiunilor mamare

18.12.2023

Tiroidita Hashimoto – cea mai frecventă boală autoimună

25.05.2022

Infertilitatea – investigații de bază pentru elucidarea principalelor cauze

25.05.2022

Indicele glicemic - rolul său în alimentația din diabet

25.05.2022

Dulciuri și patiserie fără zahăr – atenție la carbohidrați/glucide!

25.05.2022