Ulcerul plantar reprezintă o complicație majoră în diabet, iar în cazul în care pacientul nu este tratat corespunzător se poate ajunge la necroză, gangrenă și amputație. Tratamentul conservator este limitat ca eficiență, mai ales odată ce ulcerația a fost clonizată de bacterii (infecție).
Este obligatoriu ca pacienții să inspecteze zilnic picioarele pentru a depista precoce orice modificare tegumetară ce poate apărea local și să informeze medicul.
Modificări care indică risc de infecție sunt:
– zone roșiatice/înroșite la nivelul piciorului care sunt mai calde decât restul tegumentului;
– regiuni dureroase la atingere, palpare de pe suprafața picioarelor (la pacienții cu neuropatie durerea poate lipsi);
– crăpături ale pielii (în special a călcâielor) care sunt adânci și nou-apărute;
– răni deschise;
– prezența corpurilor străine (așchii de lemn, spini, etc);
– scurgeri de la nivelul leziunilor (aspectul purulent al scurgerii și mirosul urât sunt semne certe de infecție) vizibile la inspecție sau pe ciorapi/încălțăminte; Orice scurgere de la nivelul unui leziuni indică risc foarte mare de infecție și prognostic prost;
Oricât de mică și nedureroasă ar fi o leziune, dacă din momentul depistării ei nu se observă ameliorare de la o zi la alta este necesar consultul medical și un plan terapeutic local.
Amânarea consultului medical pentru astfel de leziuni nu face decât să întârzie inițierea unui tratament adecvat, vindecarea de la sine (pe care mizează majoritatea pacienților care nu dau atenție acestor probleme) fiind imposibilă.
