Menopauza poate face dificilă obținerea unui echilibru glicemic optim la pacientele cu DZ. Cel mai frecvent, mdoficările asupra diabetului induse de ciclul menstrual la toate femeile în perioada fertilă sunt legate de creșterea rezistenței la insulină. Odată cu începutul instalării menopauzei, modificările nivelurilor estrogenului și progesteronului afectează sensibilitatea la insulină, cu oscilații destul de ample.
Pe parcursul premenopauzei (anii de tranziție de la cicluri regulate la menopauză) se instalează cea mai mare instabilitate hormonală estro-progestativă. Astfel:
• creșterea nivelurilor estrogenilor duc la ameliorarea sensibilității la insulină;
• creșterea nivelurilor progesteronului determină rezistență la insulină;
• în funcție de aceste fluctuații, reglarea glicemiei devine mai dificilă în anumite zile;
• se poate asocia creșterea în greutate, care la rândul ei induce insulinorezistență;
• crește necesarul zilnic de insulină sau antidiabetice orale.
Menopauza asociază frecvent manifestări neurovegetative (bufeuri, transpirații nocturne, agitațe, foame, tremor) putând fi confundate cu simptomele hipoglicemiei sau hiperglicemiei – ESTE NECESARĂ TESTAREA GLICEMICĂ MAI FRECVENTĂ. În această perioadă există riscul de administrare incorectă a tratamentului prin confundarea simptomelor, singura rezolvare fiind testarea glicemică mai frecventă și adaptarea tratamentului în consecință.
Simptomele menopauzei afectează calitatea vieții, generând tulburări de somn care duc la creșteri importante ale glicemiei în timpul nopții dar și peste zi (efectul hipersecretiei de cortizol determinată de stres).
În cazul pacientelor cu DZ, instalarea menopauzei crește semnificativ riscul de osteoporoză, fiind indicat consultul endocrinologic și efectuarea osteodensitometriei.
Deși atingerea echilibrului glicemic este mai grea în timpul menopauzei și premenopauzei, intensificarea controlului glicemic și cunoașterea evoluției glicemice asociate cu menopauza permit obținerea unui control glicemic bun.
