ZAHARURILE SI ALȚI ÎNDULCITORI ÎN DIABET

ZAHARURILE SI ALȚI ÎNDULCITORI ÎN DIABET

18.09.2019


În cadrul industriei alimentare dar și în bucătăriile personale îndulcitorii ocupă un rol important în prepararea alimentelor. Prin urmare este important de cunoscut efectul lor în cazul persoanelor cu diabet. În funcție de conținutul lor nutritiv pentru om, aceste substanțe se pot împărți în mai multe categorii:

1. Zaharuri – îndulcitori cu încărcătură calorică mare:

– glucoză, fructoză, zaharoză, maltoză, miere, siropuri – duc la creșteri glicemice foarte mari! Puterea de îndulcire este variabilă în funcție de fiecare pacient în parte. Pot fi trecute ca atare în lista de ingrediente a produsului sau sub denumirea “zaharuri/zahăr” din sintagma: “….g carbohidrati (din care zaharuri ….. g).”

2. Polioli – înlocuitori de zahăr de tip alcool:

– eritritol, isomaltitol, maltitol, manitol, sorbitol, xilitol – sunt înducitori naturali sau produși artificial. Efectul lor caloric și hiperglicemiant este la jumătate față de cel al zaharurilor, puterea de îndulcire fiind mai mare. Din păcate nu există recomandări precise referitoare la raportul insulină / grame HC din polioli, variabilitatea hiperglicemiantă fiind puternic individualizată. Totodată, nu sunt menționați niciodată pe tabelul nutrițional al ambalajelor alimentelor în care se regăsesc. Sunt folosiți intens alături de alți îndulcitori in produsele vândute ca: light, sugar-free, fără zahăr, hipoglucidice, dietetice, etc.

3. Îndulcitori artificiali – înlocuitori de zahăr fără încărcătură calorică:

– aspartam, zaharină, sucraloză, acesulfam de potasiu (acesulfam-K), ciclamat – au putere de îndulcire foarte mare, chiar și în cantități infime. Nu au efect hiperglicemiant și nici încărcătură calorică în doze uzuale (dozele folosite pentru îndulcirea alimentelor). Deși există în media opinia că acești îndulcitori ar fi nocivi pentru sănătatea umană (risc cancerigen și altele), studiile efectuate până acum nu au pus în evidență riscuri clare pentru sănătate la indivizii sănătoși și pacienții diabetici. Studiile continuă pe această gamă de produse. Sunt folosiți puternic în industria alimentară.

4. Îndulcitori naturali cu încărcătură calorică foarte mică:

– stevia – steviol glicozidele (extrase din părțile aeriene ale plantei Stevia rebaudiana Bertoni – plantă din America Centrală și de Sud). Au putere de îndulcire mai mare decât zahărul. La doze uzuale nu induce creșterea glicemiei, încărcătura calorică fiind de asemenea neglijabilă. Este folosit în ultima perioadă din ce în ce mai mult ca îndulcitor în produsele dietetice sau destinate diabeticilor.

Mai multe articole

RMN-ul de sân, un aliat extraordinar în prevenția sau monitorizarea afecțiunilor mamare

18.12.2023

Tiroidita Hashimoto – cea mai frecventă boală autoimună

25.05.2022

Infertilitatea – investigații de bază pentru elucidarea principalelor cauze

25.05.2022

Indicele glicemic - rolul său în alimentația din diabet

25.05.2022

Dulciuri și patiserie fără zahăr – atenție la carbohidrați/glucide!

25.05.2022